7 teme fundamentale pentru România

„7 teme fundamentale pentru România”, sub coordonarea lui Dan Dungaciu, Vasile Iuga și Marius Stoian, cu un „Cuvânt înainte” semnat de George Cristian Maior.

Volumul, o premieră pe piața editorială românească, reprezintă un proiect colaborativ deschis, marcat de originalitate postmodernă, care adună semnăturile a 59 de autori și lideri contemporani dinspre toate zonele societății românești. Inițiativa demersului aparține Clubului România.

header-romania-9746

Să strângi laolaltă 59 de semnături grele ale vieții publice din România anului 2014, din domenii profesionale atât de diferite, de extracții culturale și sociale diverse, cu simpatii politice adeseori divergente este o performanță în sine, într-o lume românească în care tranșeele sunt atât de adânci încât nu se mai zăresc, uneori, nici chiar combatanții. Și performanța trebuie consemnată ca atare, dincolo de clitatea în sine a semnăturilor. Paginile strânse între coperțile acestui volum impunător reflectă spiritul unui dialog care se derulează deja de ani buni în cadrul întâlnirilor Clubului România, din a cărui inițiativă a și apărut această lucrare”, afirmă Dan Dungaciu în prefața lucrării.

Proiectul de față este o platformă de dialog. În România se discută mult, dar se dialoghează puțin. (…) Entuziasmul cu care cei 59 de autori au îmbrățișat, încă de la început, proiectul, este dătător de speranță. Probabil că entuziasmul acesta provine și din nevoia reală resimțită de mulți membri ai societății românești de a contribui la o dezbatere de substanță în spațiul public asupra viitorului țării. Măsura în care proiectul a fost de succes se va vedea în funcție de dezbaterea pe care o va declanșa. The jury is out”, lansează provocator, Vasile Iuga, în postfața volumului.

Lucrarea este structurată pe baza a 7 teme importante și oferă analize referitoare la  teme cu potențial de a reconfigura paradigma globală și impactul acestora asupra societății românești, „Europa la răscurce”, ”Revoluțiile „no face, no name, no number”,  „România în noua eră digitală”, „Dumnezeu își ia revanșa. Resurecții și provocări religioase postseculare în contexte (geo)politice seculare. Cazul Ortodoxiei”, dar și la subiecte importante de pe agenda internă, „Mecanismele gripate ale politicii Românești”, „Economie. Securitatea energetică și reindustrializarea”, „Moldova ante portas. Reunificare prin integrare sau integrare prin reunificare”.

George Cristian Maior, unul dintre autorii lucrării, dar și semnatarul  „Cuvântul înainte” anunță că „publicul țintă căruia i se adresează proiectul editorial include societatea civilă, în sens larg, mediul academic, dar și spectrul politic, fiind un bun indicator al stadiului analizei în societatea românească a celor șapte teme fundamentale abordate”.

Contributori: Cristian Unteanu, Bogdan Olteanu, acad. Daniel Dăianu (coordonator (secțiune), Liviu Bota, Vasile Pușcaș, Valentin Lazea, Dragoș Pâslaru, Aurelian Dochia, Cristian Socol, Antonia Colibășanu, Sergiu Celac (coordonator secțiune), Dan Dungaciu (coordonator secțiune), Luca Niculescu,  Valentin Naumescu, George Grigoriță, Darie Cristea, Petrișor Peiu, acad. Mircea Malița, George Cristian Maior, Bogdan Gavrilă (coordonator secțiune), Ionel Nițu, Florian Enea, Marcel Foca, Mihai Busuioc, Irina Socol, Florin Cosmoiu, Floriana Jucan, Doina Banciu, Marius Stoian (coordonator secțiune), Victor Vevera, Oana Popescu, Adriana Săftoiu, Ioana Lupea, Călin Cotoi, Mihaela Nicola, Sandra Pralong, Lucian Cernat, Vasile Iuga (coordonator secțiune), Radu Crăciun, Răzvan Orășanu, Radu Dudău, acad. Nicolae Anastasiu, Alexandru Pătruți, Ionuț Dumitru, Claudiu Cercel, Ruxandra Chiriță, Gabriel Biriș, Laurențiu Ștefan (coordonator secțiune), Florin Abraham, Sever Voinescu, Simina Tănăsescu, Iulian Chifu, Sebastian Burduja, Mirel Palada, Bartolomeu I, Mircea Geoană, Radu Carp, Florian Bichir, Cristina Popescu.